Descoperirea descoperirilor! In facultate am descoperit ca pot canta, dupa ce ani de zile am fost hullit,atunci cand incepeam sa cant, acum pot canta linistit.
Canto: Aceasta materie este straina pentru mine. Pur si simplu nu ma atrage,dar incerc sa invat, incerc sa stiu si eu cateva lucruri de baza... Nu-mi place (! ), dar trebuie s-o fac!
Eu am vocea subtire si mereu am am vazut, ca pot canta foarte sus,dar nu am constientizat acest lucru. Acum ceva ani, cand mi s-a spus ca sunt TENOR, nu am luat in considerare, ba chiar am ras pentru ca eu stiam ca nu pot sa cant si chiar imi intrase in cap lucrul asta.
In fine, am ajuns in liceu, am avut tentative, unde am incercat sa cant, si unde am fost hulit rau de tot. Una din profesoarele mele de romana, mi-a zis ca n-o sa cant ever, si sa raman la actorie. Pe atunci vocea mea era ciudata rau, nu ca acum n-ar fi,dar atunci spuneam doua cuvinte pe vocea de cap si doua pe vocea de asta poate fi un comic de situatie si poate fi imbracat perfect pe un personaj. Am trecut de liceu, am continuat sa fiu solist in baie , la mine in camera, in fata prietenilor si a familiei. Aveam momente cand puteam sa cant si chiar o faceam bine , cel putin asa spuneau cei care ma ascultau. In acel moment nu ma auzeam, nu puteam sa ma aud, asa ca ma inregistram,dar cand ascultam vocea mea, aveam un soc pentru ca in inregistrarile cu telefonul suna groaznic. A venit vremea admiterii, asa ca trebuia sa cant ceva. .. M-am gandit cateva zile ce -as putea sa cant, ceva simplu ,care sa nu ma forteze sa iau acute,etc , asa ca am ales melodia "Drumurile noastre toate", melodia lui Dan Spataru. Am invatat versurile, am inceput sa behai prin casa, ma inregistram din cand in cand, am ajuns la admitere am cantat. Cei de la usa mi-au zis ca nu se auzea atat de rau si ca sa stau linsitit. Am ajuns in facultate, am inceput sa fac canto...si soc, pentru primul semestru aveam de pregatit "Papageno Papagena", celebra melodia din "Flautul fermecat" de Wolfgang Amadeus Mozart. Nu puteam sa inteleg de ce trebuia sa cantam o melodie ca asta... dar in timpul repetitiilor vedeam ca aud pianul, auzeam notele si urechea nu-si batea mereu joc de mine, luam notele fara probleme. In scurt timpul lumea a inceput sa-mi zica ca am voce buna, normal ca nu i-am crezut.
In semestrul doi,am inceput sa facem si la facultate canto individual, si aici , am fortat putin nota. Profa a inceput sa-mi zica ca am voce foarte buna, si ca am un ambitus foarte mare pentru unu care nu si-a lucrat vocea ever. Nativ am doua octave, lucrand mai mult mi-a zis ca sunt aproape Contratenor, am inceput sa rad si dupa sa plang (vorba vine), pentru ca acesti oameni au probleme la nivelul Glandelor endocrine (in general). Am inceput sa lucrez,. dar cu teama, pentru ca eu vreau sa-mi cobor vocea, ca de eu fac Teatru nu Conservator,dar de la un curs la altul cresteam...sunetul erea mai rotund, mai frumos, si nu-mi venea sa cred. Din cand in cand,ma ducea in registrul acut,dar nu stateam mult pentru ca faceam vocalize. la teatru mi s-a spus ca am o impostatie nativa, inca ma lupt cu acesti termeni, pentru ca nu stiu ce inseamna toti si cum sunt curios de felul meu, vreau sa aflu cat mai multe. Zilele trecute incercam la teatru sa cant celebra melodie "Pe langa plopii fara sot..." si nu -mi iesea ,pentru ca eu cantam foarte jos si ma chinuiam sa iau notele, eu aveam impresia ca pot canta, dar falsam ingrozitor, imi spunea profa de canto, asa ca a inceput sa lucreze. La un moment dar m-am dus fara sa vreauci o octava mai sus si am vazut ca am ajuns pe vocea de cap, si ca pot ramane acolo. Am socat putin, pentru ca cei din jur au observat cum se aude, ba chiar o colega a spus ca daca inchide ochii, are imrpesia ca , canta o femeie. Si eu am fost socat ca pana atunci nu mai cantasem atat de sus. Inca nu sunt in apele mele , ca suna ciudat si da mi s-a spus ca vocile astea sunt rare si ca ar trebui sa fiu mandru, sa accept si sa cant, pentru ca acolo ma simt bine cand cant, de ce sa mint,si asta am vazut-o mereu,dar nu am realizat. Primul contratenor pe care l-am auzit in viata mea e Vitas. Am inceput sa ma interesez, sa aflu cat mai multe despre contratenori si am gasit o istorioara: in secolul 15 femeile nu aveau voie sa cante in biseric , din ordinul Sf. Pavel, asa ca barbatii,erau castrati ca sa poata canta sus,povestioara chiar "Castratii" se numeste.
Nu vreau sa ajung sa cred in povesti,dar intr-o seara acum multi, eram prin clasa a 5-a, stateam pe balcon si eram suparat ca nu pot canta si eu frumos, dar eram copil si nu intelegeam nimic. Stateam jos in balcon si plangeam de ciuda, ca nu puteam sa cant,si in acel moment cand ma uit spre cer tocmai vad o stea cazatoare,asta dupa ce m-am uitat in sus sper cer si ii tot ceream lui Dumnezeu sa pot canta,dar nu am constientizat panaacum ceva timp. Am trecut peste, nu mi s-a parut ceva senzational, intre timp unchiul meu imi facea complimente cand ma auzea cantand: "Ragi ca un magar1" , Nu mai canta! N-ai voce.". Chestia asta mis-a intiparit atat de mult in minte , incat l-am crezut,dar eu aveam vocea in schimbare. Acum stiu ca totul are un sens,dar mi-a luat ceva sa pot face aceasta legatura.
Stiu ca e un dar, sa am doua octave si o treta in conditiile in care nu am facut canto, nu mi-am lucrat vocea, e ceva:D Bafta mie !:D (daca am incurcat tremenii de canto, imi pare rau ) :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu